9 thoughts on “ Nu-ți Pare Rău Cînd Vezi Că Plîng - Ion Vasilescu - Melodii De Ion Vasilescu 3 (Vinyl, LP, Album) ”

  1. Nu, îmi pare rău Mihai, dar nu pot fi de acord cu tine, sunt totuşi categorii diferite, cele cu fuste sau rochii cu ciorapi arată mai elegant, pe când cele cu iegări pe sub fustă sau pantaloni scurţi mi se par kitsch-oase, sorry 🙂 În plus, am impresia că motivul celor cu iegări este că li se pare .
  2. Nu? Nimic, nimic? Ce oameni, domnule. Uite cum stă treaba, în caz că n-ați fost atenți, am publicat câștigătorii premiilor celor două concursuri (adică ăsta și ăsta). Nu credeți că ar fi o idee bună să le și luați dacă tot le-ați câștigat? Ce voiam să zic, pe mine mă bucură că nu sunteti concursomani [ ].
  3. Sunt vedete şi pare că au tot ce vor, dar nimeni nu s-ar fi gândit la ce se află de fapt în adâncul sufletului lor. Nu este neapărat vorba de o inimă de copil, de inocenţă şi de ambiţie, ci de traume iremediabile din copilărie, în care, tatăl a fost protagonistul principal şi negativ.
  4. Un microfon in cap, o lavaliera peste bot si o flegma in ochi si tot ar mai fi vrut. Razboiul rece dintre Giovani si Terzian s-a mutat de la snelgantaginowsprodarsulacatuara.coinfo la Antena 1. „Îmi pare rău ca nu l-am bătut ca lumea, că nu l-am prins într-un loc mai snelgantaginowsprodarsulacatuara.coinfo un golan de cartier„, şi-a demascat ex-impresarul planul prin care voia „sa-l faca de la brâu în jos” pe Terzian. În continuare.
  5. De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar.
  6. DIMITRIE TELEOR Dimitrie Teleor (pe numele adevărat Dumitru Constantinescu) s-a născut în data de (decedat, 4 aprilie ), în localitatea Atârnați (azi, Cernetu), din județul Teleorman. A fost publicist, folclorist și scriitor român, recunoscut ca bun prieten al marelui Ion Luca Caragiale. A abslovit Gimnaziul "Alexandru Ghica" din Alexandria.
  7. Nov 26,  · Tot ce reflectăm în atmosferă din punct de vedere vibrațional: gândurile, cuvintele, dorințele, faptele, sentimentele se întorc la noi, producând un efect distructiv în câmpul nostru energetic. Iată de ce nimeni nu poate face cuiva vreun rău, fără să plătească pentru asta. Gândul De fiecare dată când îți apar în minte gânduri negative despre cineva, [ ].
  8. Iar problema este că aud din ce în ce mai des oamenii din jur plângându-se de serviciile Uber. Și mă oftică rău treaba asta, pentru că sunt fan și folosesc aplicația ori de câte ori am ocazia. Mă întreb dacă n-are legătură cu scăderea prețurilor și cu faptul că au acceptat și mașini cu vechime de până la 15 ani. M-aș.
  9. Buna ziua. As dori sa stiu daca pot fi nasa de cununie a surorii mele mai mici cu 7 ani. Mărturisesc ca sunt căsătorită de 11 ani si am o fetița. De asemenea, am tot auzit din bătrâni ca nu poți cununa fratele sau sora deoarece, in timp, propria ta .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *